Cum s-a folosit Dumnezeu de o plimbare cu bicicleta pentru a-mi revela un adevăr

Viața altfel! - Un podcast de Raluca Balas

Catégories:

Unul din hobbyurile mele are legătură cu mersul pe bicicletă. Îmi place să parcurg trasee montane, de multe ori pe teren accidentat, prin păduri, unde cărarea este îngustă, plină de rădăcini și bolovani. Sunt foarte sigură pe mine, știu exact ce am de făcut, care este limita și mă bucur oridecâte ori am ocazia să fac asta. Cum iarna a trecut, mi-am scos bicicleta la o tură și când am ajuns pe traseu, după câțiva metri m-a cuprins neîncrederea. Nu mai puteam înainta deoarece tot felul de gânduri cu probabilități au pătruns în mintea mea: abia plouase și totul era ud și alunecos, după atâtea luni de pauză nu mai aveam încredere în dexteritatea mea, că zona în care eram era izolată și dacă se întâmplă ceva nu știa nimeni unde sunt, cu alte cuvinte, scuze foarte bine întemeiate pentru a mă opri. Și deși stăpânesc bine tehnica, și am făcut asta de nenumărate ori, am decis că e mai sigur să renunț (ceea ce nu mă caracterizează deloc). Duhul Domnului a început să îmi vorbească imediat despre similaritatea acestui eveniment cu practicarea credinței.