Ep. 41. Timisoara - spatiu multicultural: Radu Pavel Gheo

Podcastul Narativ cu Cezar Gheorghe - Un podcast de gheorghecezar

Catégories:

Podcastul Narativ cu Cezar Gheorghe este live la Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Găzduită de Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, seria de podcasturi „Timișoara – spațiu multicultural“ își propune să evidențieze rolul pe care profilul multicultural, multietnic și multilingvistic al orașului Timișoara l-a jucat în conturarea identității sale culturale într-un context central-european. Primul podcast al seriei a fost înregistrat și transmis live pe pagina de Facebook Romanian Literature Now în data de 13 noiembrie de la ora 14.00 la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) și l-a avut ca invitat pe scriitorul Radu Pavel Gheo, autor al romanului Disco Titanic, care are ca temă influența pe care cultura fostei Iugoslavii a exercitat-o asupra spațiului bănățean. Conversația s-a concentrat asupra relației dintre spațiul cultural timișorean și spațiul fostei Iugoslavii. Cum sunt reprezentate granițele în literatură? Cum se poate gândi diferența într-un context multicultural? Care este legătura dintre literatura de limbă română și literatura din țările fostei Iugoslavii? Acestea sunt întrebările la care a răspuns autorul romanului Disco Titanic. Acest material jurnalistic este realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023“. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.