„EU TOATĂ VIAȚA M-AM SIMȚIT INFERIOR!” - DANI OȚIL | iTHINK cu IUSTI FUDULU #24
iTHINK cu Iusti Fudulu - Un podcast de Iusti Fudulu
Catégories:
„Mi-a apăsat pedala sentimentelor” Te-ai gândit vreodată serios cine îți influențează cel mai mult viața? Cine te face să fii tu, fără să îți dai seama? Dacă ai conștientiza, te-ai lăsa în continuare dus de val fără să deții controlul? Societatea actuală, în care trăim, produce din ce în ce mai puține modele. Jim Rohn susținea că noi suntem media combinată a celor 5 persoane alături de care ne petrecem cel mai mult timpul. Dar spunea asta in anii 80. Astăzi, tehnologia ne influențează mai mult decât am putea să conștientizăm. Ce te-ar putea ajuta să fii cea mai bună versiune a ta? Prietenii, familia, bunicii, rudele, vecinii, profesorii? Te-ai gândi că poți avea totul dacă ai mediul perfect în care să te dezvoți. Să te simți puternic. Să ai sentimentul că ești susținut. Așa e? Realitatea demonstrează de foarte multe ori contrariul. Cei care reușesc să-și atingă visul nu sunt cei care au neaparat condițiile ideale. Nu sunt neapărat cei mai încurajați sau susținuți. Sunt cei care visează cu ochii deschiși și sunt dispuși să plătească prețul pentru a reuși. Sunt chiar și cei care se simt poate descurajați, limitați, inferiori și poate chiar batjocoriți. Iar forma lor de răspuns este lupta lor de a contrazice tot ce-i limitează. Dani Oțil, celebrul realizator de televiziune de la „Neața cu Răzvan și Dani” de la Antena1, vine la iTHINK cu Iusti Fudulu să vorbească despre cum ~băiatul trist de la gratii cu role roz~ a depășit orice obstacol pe drumul său spre reușită. Te invit să nu ratezi interviul cu Dani, o ediție de la care avem cu toții ce învăța. Dumincă, de la 17:00, pe Antena3 CNN