EȘTI PĂCĂLIT: MEDICAMENT, ALIMENT SAU OTRAVĂ? - SORIN MIERLEA | iTHINK cu IUSTI FUDULU #49
iTHINK cu Iusti Fudulu - Un podcast de Iusti Fudulu
Catégories:
„1 din 3 creme de plajă e periculoasă pentru sănătate” Cu toții ne întrebăm „Oare mai avem ce să mâncăm sănătos?” Mai găsim produse care să nu fie contaminate? Mai există mâncare fără chimicale? Mai putem achiziționa produse care să ne fie benefice și care să nu ne îmbolnăvească? Comercianții caută profitul, o mare parte din oamenii caută gustul, plăcerea, bunăstarea, satisfacția. Însă cum le poți avea fără să pui sănătatea ta și a familiei în pericol? Care sunt acele produse cosmetice care în loc să ne protejeze ne predispun la boli grave? Cât de bine ne fac cremele și la ce pericole ne expun? Care sunt acele servicii la care ar trebui să fim extrem de atenți? De câte ori cumpărăm fără să citim eticheta? De câte ori acceptăm termenele și condițiile fără să citim cu atenție la ce ne dăm acordul? De câte ori trecem cu vederea deși simțim că am fost păcăliți? Românii sunt mai predispuși la a face gălăgie decât să ia atitudine în mod serios. Spre deosebire de frații noștri europeni, suntem obișnuiți să acceptăm lucrurile așa cum sunt deși am avea tot dreptul să nu facem asta. Cum putem să ne apărăm drepturile de consumator, ce trebuie să știm? E complicat, e simplu? Urmărește interviul care te lămurește! Sorin Mierlea - președinte Info Cons - vine la iTHINK cu Iusti Fudulu, Duminică de la 17:00, să ne învețe care sunt drepturile cetățenești pe care le avem și cum Protecția Consumatorului ne poate proteja pe noi și pe semnii noștri.