Vulnerabilitatea mă face să mă simt puternic – Radu Predescu | Evolution Journey #9
Evolution Journey Podcast - Un podcast de Evolution Journey
Catégories:
Ce au în comun Armata și business-ul? În variantele lor ideale, ambele lucrează cu o misiune și în amândouă liderii buni sunt cei care stau în mijlocul oamenilor. E una dintre concluziile discuției cu Radu Predescu, actual Director Executiv Autonom Lease și fost militar de carieră. În 16 ani petrecuți în Armata Română, în perioada integrării în NATO, a beneficiat și de stagii de pregătire în afara țării, atât ca participant cât și ca instructor, și a luat parte la trei misiuni de luptă, una în Irak și două în Afganistan. Multă vreme, Armata i s-a părut ca un hobby, dar în 2010 a părăsit-o pentru că nu-și mai găsea motivația și nu mai simțea că poate să aibă impact. La câțiva ani după ce a devenit civil l-a atras cultura grupului Autonom, pe care a cunoscut-o mai întâi din postura de client. A venit în Autonom în 2015, ca director de vânzări pe regiunea Centru, iar în toamna lui 2021 a devenit Director Executiv al Autonom Lease. Unele dintre lecțiile pe care le-a învățat în Armată îi sunt de mare folos în această poziție – de exemplu, cele despre #leadership și despre #structură. De altele a trebuit să se dezvețe în timp, precum cea despre #risc. Ascultă acest episod din Evolution Journey Podcast pentru o conversație cu Radu Predescu despre lecții învățate în teatrele de operații, #mentorat și #vulnerabilitate în Armată, intenția comandantului, cine suferă mai mult – militarii sau familiile lor?, și ideea că e OK să greșești – sau să te răzgândești – chiar dacă ești CEO. ————— Platforma de e-learning EvolutionJourney.ro e o sursă completă de învățare continuă în limba română care propune instrumente de evaluare, module de e-learning, cursuri online și offline, consiliere de carieră, coaching și consiliere psihologică. Evolution Journey Podcast este produs de Trend, o companie românească de training și consultanță care generează experiențe de învățare memorabile și ajută oamenii și organizațiile să se schimbe în bine. Gazda acestui podcast este Maria Bercea, content creator la Trend. La acest episod a contribuit și Cătălin Vasile, consultant Trend și product owner al platformei evolutionjourney.ro.